În cautarea răspunsului

Într-o zi de octombrie plină de frunze zburătoare și un soare ce încă mai lupta cu îndârjire am mers la cantină. Am sunat o colegă pentru a ne întâlni. Să o numim colega M, nu contează numele ei. Am luat fiecare câte ceva de mâncare și ne-am așezat la o masă. Nu mai rețin cum a început subiectul însă la un moment dat, conversația s-a îndreptat spre divin. Nu eram foarte interesat de subiect, pur și simplu vorbeam pentru trecerea timpului. Atenția mi-a fost atrasă ca o albină de o floare plină cu polen când colega M a spus hotărât că oamenii din aceste zile și mai ales românii nu știu decât să se roage și atât. Practica lipsește întotdeauna. Facem rugăciuni pentru că e mai simplu decât să ajuți propriu-zis pe cineva la nevoie. Ar trebui să facem binele prin mai multă practică și mai puțină rugăciune. Și aici a venit și cu un exemplu foarte bun: suferința unui membru al familiei. Să spunem că are febră. Întrebarea este: care este primul lucru pe care-l vei face? O să suni imediat la salvare sau te vei ruga pentru sănătatea lui, să se întâmple o minune poate? Rugăciunea ta este egală cu zero atunci, nu e o soluție pentru că nu rezolvă problema, dimpotrivă, poate chiar să o agraveze. Și în majoritatea situațiilor cam 99% așa procedează, mi se pare ceva normal.

Era de acord cu rugăciunea dar pentru ea era mai important SĂ FACI CEVA. Să dai o mână de ajutor daca se poate. Să nu stai nepăsător.

Ce puteam să spun? Este adevărat… adică toți procedăm la fel. Întăi încercăm să găsim o rezolvare muritoare apoi apelăm la o rugăciune către Dumnezeu. Inclusiv eu fac același lucru. Acum mă găndesc că dacă o persoană ar leșina lângă mine, în stația de autobuz, nu m-as întinde lângă ea și aș începe să mă rog. Aș chema ajutor cât mai repede posibil. Eram de acord cu ce spune colega M și totuși… și totuși ceva nu se leagă. Conștiinta creștinească îmi dă semnale roșii. Ceva nu e bine. Nu știu ce. Mă gândesc. Mă uit pe fereastră la copaci, la frunze, aproape că nu mai aud vorbele ei. Nu reușesc să pătrund întunericul. Parcă nu pot să accept. Mă enervez că nu pot formula ceva.

Mă îndrept spre casă cu gândul tot la acea discuție. Nimic. Renunț. Nu pot și basta. Dacă este un răspuns atunci îl voi găsi cândva.

Nu a durat mult. În ziua urmatoare, răspunsul mi s-a arătat în cel mai nepotrivit moment, atunci când îmi încălzeam o ciorbă. Chiar dacă renunțasem la subiect, în subconstient exista o floare care încetul cu încetul înfloarea.

Răspunsul e CREDINȚA. Pentru că suntem slabi în credință. De asta apelăm la alte ajutoare exterioare. Dacă am avea credință cât un bob de muștar (cel mai mic bob care există) în Dumnezeu, am putea să mutăm și munții din loc. Așa spune o vorbă din Biblie și o alta spune: Omul deștept, daca are putere, mută munții din loc pe când omul înțelept îi va lasa acolo că nu îl încurcă cu nimic. Nu avem încredere absolută în Dumnezeu, de asta acceptăm șă urmăm calea cea mai dificilă.

Deci, dragă colegă M, rugăciunea e este o cale însă trebuie să fie acompaniată de o credință lipsită de îndoială. Să fie 100% pură. Fără nici un strop de dejnădejde și șă nu privim niciodată lucrurile cu scepticism. Nu mai credem în minuni, chiar dacă ele se petrec zi de zi și multe dintre ele chiar sub ochii noștri.

Rugaciune_02_f52d25d1ed

Un gând despre „În cautarea răspunsului

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Wazzy's world

A dream is an experience and an experience is real!

Laszlo Alexandru

writer's blog

Diana

Gânduri răsărite din frânturi de lumină.

Literatura ca utopie

Suntem ceea ce citim

O carte nescrisă

Am visat mereu să scriu. Și am hotărât să-mi îndeplinesc visul.

Biblioteca

Cititor de Proză- 2009- 2015

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

Rinada

Life| Heart| Travel - Do what you love -

Tipărituri vechi

românești sau despre români

%d blogeri au apreciat asta: