Străinul

I

Îți scriu câteva cuvinte, Doamne,
Cu penița gândului
Pe aripa fluturelui,
Ca să mă plâng de-un furt.
Vai, amarnic furt ce este
Că nu mai știu nici cine sunt,
Așa de tare mă cutremur.

II

Când în noapte stăteam
Cu iubita-n parc pe bancă,
Ațipirăm Doamne, ațipirăm
Doar poate vreun sfert de ceas.
Când m-am trezit din vis
Iubita-mi dispăruse.
Ochiul și gura la fel.
Nasul nu mai puteam pipăi
Căci și mâinile-mi lipseau.
Să mă ridic nu-i cu putință
Și împietrit mă simții, Doamne,
Nici picioare care să mă conducă
Nu mai simțeam legate de mine.
Fugiseră! mă gândii-ntâi,
Ascunse undeva în depărtări,
De mine să nu mai dea cu urma lor.
Dar Doamne, astea mi-au fost dăruite.
Cadou de la cuvântul Tău dintâi
Când ai zis să mă fac,
Și m-am făcut.
Cineva mi le-a furat cu clipa șireată
Că altfel aș fi simțit.

III

În timp ce-ți scriu, timpul mă poartă
La bieții oameni schiopi de la colțul străzii,
La cei închiși în case, care nu mai văd,
La focul ce i-a ars urechile vecinului Ionel.
Doamne, dacă mi le-a luat un sărman
Ce avea nevoie în lipsa lor,
Dacă-i așa, atunci să le poarte sănătos,
Eu mă îndrept acuși la tine.
Încep să-mi crească picioare de nemuritor la spate.

Thinking-900x900

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Wazzy's world

A dream is an experience and an experience is real!

Laszlo Alexandru

writer's blog

Diana

Gânduri răsărite din frânturi de lumină.

Literatura ca utopie

Suntem ceea ce citim

O carte nescrisă

Am visat mereu să scriu. Și am hotărât să-mi îndeplinesc visul.

Biblioteca

Cititor de Proză- 2009- 2015

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

Rinada

Life| Heart| Travel - Do what you love -

Tipărituri vechi

românești sau despre români

%d blogeri au apreciat asta: