Lui Nicolae Grigorescu
Ea era întotdeauna câte ceva.
Era un cer pentru pământ,
era o noapte pentru o nouă zi;
o pădure de brazi în deșert.
Ea pur și simplu era.
Iar când se plictisea de a fi ceva,
își îndrepta prezentul către mine.
“Era pentru mine tot ce făcuse Dumnezeu mai frumos pe lume.”
Lasă un răspuns