M-ai iubit ca pe-un frumos crin
Ca apoi să mă lași ca pe-un străin,
M-ai lăsat cu o lungă îmbrățisare
Plină de lacrimi și multă schimbare.
Nu înțelege inima ce-i frumusețea
Decît cînd își pierde tinerețea
Și din tot ce a avut, vezi cum suspină?
Vrea să revină, să nu-i mai fie străină
Nicio tulburare pe valurile sîngelui,
Spre ea să vină doar gradele viului
Să îi arate că încă se mai poate trăi
Chiar dacă abia mai poate grăi.
Lasă un răspuns