Lanțul faptei bune

În drum spre casă trec prin fața unui supermarket. Iese din magazin un domn pe la vîrsta a doua cu niște mărunțiș în mînă. Un copil zdrențuros îi întinde mîna dar omul continuă să meargă. Mai merge trei metri după care se oprește brusc, se întoarce și îi dă copilului banii. Gîndul cel bun a biruit cum s-ar spune. Nu-mi aduc bine aminte dacă a dat și un “Doamne ajută!” copilului dar ceva i-a spus.

Din acel moment am mers paralel cu acest domn. Gestul lui milos mă făcu să dau din cap a apreciere. Văd din ce în ce mai rar oameni oferind bani, chiar și o sună neînsemnată. E o nimica toată pentru noi dar poate o pîine pentru altcineva…another day in paradise. Îmi zic că și eu am trecut cam nepăsător pe lîngă nevoiași în ultimul timp. Ce-i acum un leu? Mă decid că voi fi mai atent pe viitor și dacă se ivește vreo ocazie să nu mai stau pe gînduri.

Domnul mai merge 15 metri alături de mine. I-aș fi spus că gestul său a trezit un suflet dar nu apuc căci schimbă direcția spre dreapta și intră în primul “coteț” de pariuri. Gîndul cel pieritor nu renunță și contraatacă.

N-am putut să judec și n-am putut să zic nimic rău. Chiar mi s-a părut total lipsit de interes. Fapta petrecută la metrul zero și-a făcut datoria de faptă bună, adică aceea de a mai pune o verigă la lanț. Sper că voi reuși și eu să pasez lanțul altcuiva de-a lungul plimbărilor mele prin Iași.

photo-1541976844346-f18aeac57b06.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Ziarul Minciuna

Minciuna este o boală pe care o vindecă adevărul. Poezii, gînduri și eseuri.

n-icoane

to be... yellow

Simply Vegan Delight

Preparate culinare fără carne, lactate şi ouă.

SeMaiÎntîmplă

De obicei rîd, dar uneori nu.

Claudia Adriana

Marcu Claudia Adriana

Cristiftene

“Cât despre mine, sunt un optimist."

%d blogeri au apreciat asta: